lucrare de D Brodetsky
Din ostenire mai rămân cu-ncovoierea,
Cu spasme taciturne, cu tăcerea
Şi c-un oftat prelung şi inutil
Ce-ţi bate pe un umăr, zâmbindu-ţi infantil.
Nu mai contează cât ai mers pe drumuri arse,
Cât praf venin ai strâns în albe oase,
Când adevărul te ţinea în teacă
Să poţi lăsa-ntunericul în voci să treacă.
Vârtej de fumuri se înalţă-n colonade,
Se stinge-un plâns în vechile cascade,
Iar sufletul e prigonit de iarnă
Un duh nestăpânit tristeţea vrea să-mi cearnă.
..dar stăpâneşti :)...un w-end cât mai bun să ai.
RăspundețiȘtergere