Scara

Nu ştiu dacă spre tine urc sau cobor
în fiecarea seară,
când cuvintele se-mbracă în stele
oglindindu-se în ochii mei
deschişi spre visare.

Poate prea sus,
gândul tău mă-nfioară,
poate prea jos,
dorinţa mea e năluca ce-ţi cade în braţe
când treptele se topesc
şi urcuşul dispare.

Şi-mi plec pleoapele când cobor
să te caut –umbră irosită în pridvorul
unei aşteptări,
când îndoiala ne ţine în frânghii,
şi-mi înalţ zborul indus în tăceri
să te-adun ca pe un dar
niciodată dezlegat de lumină.

Nu ştiu dacă spre tine urc sau cobor,
scara mă ţine în gura unei trepte
unde nici nu ştiu
când şi cum am ajuns –
secetă în albia unei veri
unde ploaia îşi deapănă cântecul arar.