Sintagma

În carnea mută
fiorul atingerii n-a poposit,
era prea obosit
poetul
să-ntindă mâna,
femeile-i puneau mereu cununa
şi-ncoronat
privea spre fiecare,
apoi spre elixire nevândute în bazare
şi le-ncerca.
Aşa scria.
Cu unghia muiată în iubire
urca, urca
spre nemurire
şi risipea în colţii florilor de munte
tăcerile-i -
tăcerile-i mărunte.
Câtă sfinţire să fi pus în glas
dacă sintagma-i poposise
pe-acelaşi sunet
în alt pas
unde zidirea îl găsise?
Prelins în carnea-mi e şi-acum
şi doare sângele
şi curge
copila merge pe un drum
păcatul lumii îl va stinge.