Eu, într-o doară,
parcă-am învăţat
un picur
să strunesc în treacăt
şi verii pline de ninsori, la cald,
în grabă mare
i-am pus lacăt.
Am strâns-o-n sipetul cu flori
şi fluturi
ostenindu-şi zboruri
printre vâlcelele cu sori
(abia treziţi din somn)
şi veştede decoruri.
Septembrie am regăsit,
în file
se pornise vântul
şi-n pasul meu cel obosit
se odihnea pământul.
Curbate zile,
chiar nelinişti,
un stol pierdut în umbra verii,
tăcut,
mi se roteau mereu
în plasma de rugină-a serii,
iar din cerneală de înalt
furasem, făr’ să ştii,
un strop de ploaie-tihnă
să-l scriu pe foaia de bazalt,
când vremea rea mi-i neodihnă.
Minunate versuri! Mi-au plăcut atât de mult!
RăspundețiȘtergereO toamnă frumoasă, Anna! :-)