O lume de cântec

Numai întunericul ne pândeşte.
lumina se joacă,
tremură mâna pictorului în valuri de timp.


Un zugrav tace pe o bucată
căruia mulţi îi spun pânză.
Eu ştiu că nu-i aşa.
E lumea suspendată-n cântece
pe care doar mâinile sale
o ştiu făuri.


Un greier plânge a toamnă sinilie.
În lume e ceaţă,
iar pictorul meu a coborât într-o umbră
fără umeri,
fără tălpi,
respirând,
ca să-l simt în aceeaşi lume de cântec.