Verigă

Pe tâmpla albastră coboară un gând,
E cerul scânteie şi inima plină,
În toamnă dispare o ploaie plângând -
Tributul plătit pentr-un ochi de lumină.

Mă cauţi în albii şi-n visul răsfrânt,
Te strig dintre ape şi liniştea-i moartă,
Apusul se-ntinde pe ceruri, înfrânt,
Săgeţilor lasă, deschisă, o poartă.

Alunecă fluvii spre marea-ţi cântând,
Mă spintecă piatra şi sânu-mi străpunge,
Cuvântul bezmetic din guri, răsuflând,
Loveşte sălbatic şi fruntea îmi frânge.

Privesc înspre tine, e vântul turbat
Şi-n aerul nopţii o pasăre strigă,
Se-nfige în buza de aer curbat
Cenuşii lăsându-i aceeaşi verigă.