Rugina-mi strică lacăte la porţi,
Îmi vinde-nchiderea în mine
Trăgând amarnic zilele la sorţi
În toamna plină de ruine.
Rugina-mi colorează ochii trişti,
Mi-aruncă pe covoare vina,
Când calc pe frunze şi tu-mi pedepseşti
Cu dragostea din mâini lumina.
Mă-ndeamnă să-mi fărâmiţez uşor
Romanţele în disperare,
În braţe de copac să-mi desfăşor
Îmbrăţişări de chihlimbare.
Mă scutur frunză-nspre pământ şi cad,
Mor melcii sub rugina deasă,
Vin ploi pe rând şi, în al apei vad,
Iubirea ta, etern, mi-e casă.
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
"In partea ta de cer"
RăspundețiȘtergere"Am cunoscut un mare poet.Tot ce atingea el se prefacea in poezie, asa cum tot ce atingea Midas in antichitate se prefacea in aur. Cand ii citeam poeziile asistam parca la un seceris magic. Cuvinte banale, obisnuite, ajungeau sa-ti arda buzele cand le repetai. Tristetea devenea poezie, revolta devenea poezie, disperarea devenea poezie. Speranta devenea poezie. Si deodata mi-am zis ca tocmai acolo, la limita suprema a poeziei, pe culmea ei de glorie... nu mai aveam revolte, nu mai aveam remuscari adevarate si sperante adevarate pentru ca toate devenisera poezie, toate uitasera se vorbeasca normal si cantau. "
Octavian Paler
Pup!Pup!
RăspundețiȘtergereAnonim 1...e doar chestiune de alegere!
RăspundețiȘtergereAnonim 2, poezia e o parte din mine,omul!
anna
Esti bucuria Bunului Dumnezeu!
RăspundețiȘtergereDrept rasplata ti-a dat toata iubirea Lui.