Ploaie albă, umbra ta...

vezi ce simplu e să treci
umbră sub tavanul aprinderii mele
fug dintr-o pasăre
desfăcută în zbor de ziuă
în zbor de noapte
doar pentru că vreau să împac raiul cu iadul
doar pentru că vreau să-mi răscumpăr vina
presărată îndelung
în carnea mea
în oasele mele
în sângele uitat pe o piatră
zvâcnind a uitare
sub mersul strigătelor
numai ţie îţi pot încredinţa marea asta de singurătate
în rest n-am curaj
bravezi îmi strigă demonul
el nu ştie că te iubesc
chiar şi de sub cenuşa arderii de sine
chiar şi de sub armura închipuită a vorbelor
prea multe vorbe
dă-mi voie să tac
din suflare ia-ţi aerul
îmi înfloresc salcâmii sub ceruri
şi încă n-a venit primăvara, iubitule...
spun doar că mi-i alb de tine
în blestemul unei ploi de stele căzătoare
şi tare nu-mi vine să deschid umbrela...