Catedrala unei nelinişti

eu pot să păstrez cuvintele
sub haina fiecărei primăveri
din care mă nasc
mai frumoasă decât desenul
rătăcit pe un mugure
de un penel nevăzut,
mai clară
decât o tăcere în care însăilezi ceţuri -
nedefinite căi
pentru ochiul căutătorului de lumină

eu pot să adâncesc fântâna,
 trecătorului să-i las apele vremii
răcoarea secundei să-i poposescă pe buze...
când frica îmi ară sufletul,
să nu simt decât bunătatea atingerii prin sărut

sorbirea nu are braţe
si nici un cer din care să se desprindă,
sorbirea eşti tu
când mă nasc din ninsoarea florilor de măr
şi cad peste lumea copacului tău -
catedrala neliniştii simple