Destin

Condeiul meu va desena o frunză,
În vatra toamnei moartea i-o va scrie
Şi-n loc de cer, va folosi o pânză
Cu pescăruşi pierduţi prin poezie.

Condeiul meu va colora-n albastru
Un fluviu ce ne poartă-acum durerea,
Va stinge-n filele de cărţi un astru,
Ceasornicelor le va da tăcerea.

Bucăţi de stea va presăra în cale,
În întuneric - vorba de ocară,
Va prinde-n ochii de ninsori petale,
Destinului curat va face scară.

Condeiul meu va înălţa din piatră
O cruce albă, vie-n ploaia rece,
Va stinge soarele mereu în vatră
Când frigu-n lumea asta ne petrece.

Dar va păstra şi taina din fiinţă
Va conjuga din verbele-nălţării,
Va pune azi iubirea în dorinţă
Pe aripa senină a chemării.

Condeiul meu te va striga pe nume
Cuvinte-ţi va lăsa sub cuta frunţii
Va răspândi iubirile prin lume
Va trece porţi de-ar fi să spargă munţii.

Condeiul meu va tremura sub friguri,
Iubitule, dar nu-ţi va scrie ziduri.