De poveste...

Nu-mi cere să alung din mine vina
Că sunt femeie – soră cu minciuna,
Mi-ai căutat mereu în ochi lumina
Şi-ai risipit-o pentru totdeauna.

Nu-mi pasă câte stele-au colţuri sparte
Mă doare neatingerea scânteie
Când filele mi-s rupte, azi, din carte
Strivită-s în veşmântul alb de zeie.

Şi dacă pescăruşii mi-au dus dorul,
Şi dacă fluviul tău s-a scurs în mine,
E pentru că iubirii i-am fost zborul
Şi apelor o matcă să-şi aline

Amar de clipe în singurătate -
Vărsate cum pe bolta înstelată
De mâini necunoscute aruncate
Stau semne de poveşti... A fost odată!