Mersul ca atingere...

le-aş fi putut spune capricii

tu crezi că dependenţa mea e fabricată
eu spun că emoţiile nu se găsesc în buzunarele clovnilor
şi nici în lacrima actorului

eu spun că respiraţia mea seamănă
cu foşnetul de aripă
al păsării de mătase pierdută în kimonouri de gheişe
aerul meu te îmbracă
adesea presimt vântul dintre ramurile
cireşului încă neînflorit

şi-mi strigă primăvara de sub mucegaiuri
şi-mi urlă prin vene zeii nebuni
muguri se-nfoaie sub sânii
învăţaţi cu infernul singurătăţii

unde mai pui
că sub armura asta închipuită
e-atâta frumuseţe, domnule
ferestrele deschise lasă fluturii să intre
dincolo de carne, e doar emoţia ei ridicată la rang
de femeie dorită

azi nu-ţi mai pun întrebări
desculţ să-mi intri sub piele
să nu doară mersul prin patria mea înzăpezită
de împotrivire...