Însoţire

Umple-mi, femeie, pasul cu însoţirea ta
sub sânul tău -
streaşina gurii mele
să ma adăpostesc,
hrană vie sa-mi fii când aerul meu doare
de atâta absenţă
şi nu uita
că-n degetele tale cântecul
e nesfârşirea laudelor
că-ţi sunt
dincolo de mirare,
dincolo de rîurile unde semne de peşti
lasă în urmă aceleaşi tăceri
pe care ţi le culeg în taină
când vrei să mă adormi.
Si prinde-mi în braţe furtuna
când, răstălmăcite,
vorbele se pierd în elegii deshumate...
din pământul meu
răsare durerea
si niciun călător nu-i prea mult
să mi-o curme...
stinge-mi, femeie, furtuna
s-aţipească în mine meduzele
murind în apele care nu se văd...
gândul meu înalţă-l templu
sub lumina ochilor tăi
şi-n cercuri
aşterne-mi-te zbor să te iubesc
cum iarna îmbracă piatra în dragoste...