Înveliş

voi strânge aerul în braţe
cu bucuria unui soldat care primeşte o scrisoare
de acasă,
încă mai păstrez sărutul
încă mai ating gura ta ca pe un miraj
pândindu-mi răsăritul
din ultima îmbrăţişare

vine o vreme când mă hrăneşti cu imagini
ochi de vânt tremură prin frunza-mi subţire
şi-un glas de ploaie
îmi cântă la sân
din când în când mi se face dor, strigă o voce
eu vreau să cred că mereu
eu vreau să împart somnul şi plânsul
şi ultimul cuvânt
şi orice emoţie

mut gândurile într-un strigăt
bulgăre de senzaţii rostogolesc
şi-n viscolul aşteptării
sting stele
pentru fiecare dorinţă
pulsul meu – sunet în timpanul unui ceas
înzăpezit de secunde

sub piele izvoare de atingeri
îşi caută locul
mă întreb când îmi vei deveni matcă
şi-n mătasea cărei nopţi
îmi voi pierde umărul, străinule?