Exerciţiu... cu destinatar 121 - strigătul meu

Sub mormane de frunze,
strigăt leneş pe buze
doarme prins de rugină
cu amaruri de tină.

Prinde-n ziceri de ramuri
glasuri sparte de geamuri
arcul meu stors de ziduri,
ochiul mort dus în viduri.

Toamnă – vis în absenţă,
plumbul tors în prezenţă
plânsul orb – căutare
glas tău – amputare.

Sună toamna prelungul,
taie-n mine iar plugul
brazda-n braţe mă ţine...
ştiu că iarna îmi vine

Şi-atunci vânăt pe buze,
strigăt leneş prin frunze
va primi o pecete
albă,-n zeci de regrete.