Exerciţiu cu destinatar 117 - puzzle

,atenţie, cad pietre! scrie la intrarea în defileul sufletului meu, dar tu
n-ai văzut asta şi ai apăsat până la fund pedala de acceleraţie. acum nu
mai păstrez în mine decât caroseria automobilului tău avariat şi urmele
cauciucurilor, ca nişte răni ce se şterg încet.,,

din volumul Cântecul greierilor de sub calea ferată, editura Curtea Veche, 2007
Ciprian Măceşaru


1.M-aşez lângă omul meu de piatră, nu-mi pasă că port în spate o mare, duc valul în mine de când mă ştiu, plantez cuvinte în buza vecinului, mă tem să le rostesc, îl rog pe el să le arunce, aşa, dur, ca granitul, lumea spune că în cuvinte moi se ofileşte floarea, strâng în borcane scoici, scoici fără pulpe, haine stranii pentru drumurile tălpilor mele, sub şenile se lasă răcoare, marea strigă după ultimul soldat, lângă omul de piatră o fotografie.

2.Deseori îţi şterg fruntea, mă priveşti dintr-un lampadar cu fitil înmuiat în tristeţe, eu te cunosc, tu doar disimulezi.

3.Curăţ ziua de moluşte, înham doi pescăruşi, tramvaiul meu zboară, zboară cu aripi de gazete răsfirând degete mărunte de oameni care numără, numără zile, numără nopţi, numără luni,numără ani... anii mei presăraţi pe drumuri, fără indicatoare, cu borne drepte ca nişte statui fără ochi, îmi spun că e simplă matematica lor, numai mie împărţirile îmi dau cu rest.

4.Sunt amnezic, asta e cel mai bun banc pe care mi l-ai putut rosti.