Exerciţiu... cu destinatar 119 - încet, încet...

resturi
din felia de pâine -
hrana pescăruşilor tăi, iubitule
înmuiată în lacrimi

plâng sălciile pe mal îngenunchind odată cu mine
în toamna luată ostatic de fluviu -
să nu-mi rămână aur pentru zei,
să nu-mi rămână ceară pentru lumânări
lungi vor fi nopţile mele fără tine
uscate orbite şi ochi fără irişi
albi cum statuile ni-i arată
aruncaţi pe spinarea unei luni bizare

miroase a trecut
iar femeilor tale abia acum le-nfloresc nurii
în iarnă le vor fi ochii stelele tale de gheaţă
şi-n pânze de vânt glasul meu se va stinge încet,
încet să nu simţi cum se moare, iubitule...