ți-am trimis

lacrima într-o scrisoare albă netimbrată să mă amendeze vremea cu o ploaie fără de sfârșit potop peste un fluviu al neputinței de a fi femeie de ape femeie de zăpadă în tăcerea fără liman a neliniștii mele când aștept steaua în care să-mi petrec toate cuvintele rămase - fructe amare dintr-un anotimp pe care nu l-am învățat pe de rost...