cruță-mă de...

uitarea ce se odihnește în ochiul de timp sub pleoapa unei ierni ascunde toate diminețile în care orbi ne aruncam zâmbetele printre medalii strălucitoarele noastre zâmbete în galeria unde singurătățile sunt porțelanuri moștenite și strânge în indiferența cearcănului nopțile în care lacrima era leagăn de întuneric pentru proiecțiile rămase fără vreun răspuns ecranate, întrebările mele - simple jaloane în monografia unei vieți