din ultima cină pâinea se uscase de aşteptare pentru că nu erai acolo am închis ochii şi-am ascultat îndelung liniştea am îmbrăcat parfumul singurătăţii şi-am decupat cearcăne să le fac frunze galbene pentru copacii pe care mi i-ai părăsit pe rând crezând că-n aerul meu bolnav nicio pasăre nu mai poate să cânte |
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu