m-am îndoit

de splendoarea ierbii de mersul stângaci al melcului de grădină de frunza ce-și decupa aer să respire pasărea rătăcită prin verdele singurului copac în care mi-aruncasem visele să-nflorească în primăveri doar de tine știute până când am învățat că veșmintele pe care le port sunt umbra singurătății -biografie incompletă în lipsa omului care a-nvățat să mă iubească acum...