cu siguranță

sunt o treaptă
spre fereastra unde gratiile
se topesc în gura luminii
dincolo devin aerul
în care cireșii își scutură fluturii nebuni
în poala pământului
reavăn de atâta ploaie
într-o primăvară la fel de iluzorie
ca iubirea pe care mi-o dăruiești
în fiecare zi -
sintagma albului îmbrăcată în cuvinte
doar de noi înțelese
pentru că eu
mă voi cufunda mereu în brațele tale
ca într-un leagăn unde moartea
e un fel de dragoste fără de sfârșit..