Ton rupt

Azi nu mai dau cu banul, azi am plecat de-acasă –
Îmi este primăvara o dragoste blajină,
Asprimea încolţită în pieptu-mi nu mă lasă,
Îmi tot fărâmă scena şi trage de cortină.

Îi spun că eu – actriţa – am roluri mult mai multe,
Iar glasul, prin livadă, în zile-l voi petrece
Să vină iar cocorii şi cântecu-mi s-asculte,
Să uite-acum de iarnă, de ploi, de vântul rece.

Tristeţea se va stinge sub tristele omături
Şi-n colţul ierbii crude vor odihni petale
Când, alergând spre tine, ca să îţi fiu alături
Vom împăca pe hartă vechi puncte cardinale.

Spre fluviu ne vom scurge, destine-n gura humii,
Albastre umbre simple ca norii-n primăvară
Şi-n toamne vom petrece la marginile lumii
Ca să renaştem iară – lumini în ochi de seară.