duminică, 10 martie 2013

re(găsiri)

re(găsiri)

dacă te-am pierdut
înseamnă că te-am avut
cântec în pielea înfiorată
când mâna căuta abisul îmbrăcat de ceaţă
ne adormise fluviul
în uitare
ne îmblânzisem toate cuvintele
şi-n parfumul lor
înfăşurasem singurătăţile amare

te voi petrece
cu fiecare zi departe
sub florile de gheaţă
voi curge râu de amintire
o gelsomină cu zâmbet împăciuitor
gata să-şi primească nuielele
rămânând mereu în picioare

mă întreb
unde-ţi va sta zâmbetul
când îţi voi spune eu
m-ai pierdut, iubitule

sub pânza cărui circ mi-ai azvârlit inima?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu