înflorire

nu înţeleg mersul de libelule
le simt doar zvâcnetul prin lumină
cuvintele tale
poetule
îmi asediază mansarda
mă-mbrac în ele
când absenţa ta îmi pune Polul Nord pe suflet
nu le alung
nu le chinuiesc
pur şi simplu pielea mea le absoarbe
însetată de atingere

te iubesc

rostesc asta
în timp ce decolteul cuvintelor se aureşte
de atâta dragoste
plămânii îşi fac datoria
încă respir prin tine
de tine flămândă mă deschid
cercul meu e corola
unde visurile nu se destramă niciodată