luni, 18 aprilie 2011

Neputinte

N-am putut măsura o îmbrăţişare
cu palma,
pentru că mi s-au răsfirat degetele
dincolo de aşteptări,
unde ornicele caută-n colb
limbi de împrumut
să-mi arate ce mi-a mai rămas de trăit.

N-am putut măsura o privire cu ochii,
pentru că-n irişii mei
s-au odihnit atâtea ploi,
încât mi-a pierit somnul
şi uite,
nici măcar în braţe de copac, desenate,
n-am putut să mă-mbrac
(fugise din ele freamătul).

Şi n-am reuşit să mă lepăd;
(în mine păcatul de a dărui este la el acasă)
am urgisit caii să colinde
până ce copitele se vor preface în fluturi,
doar că să schimb ceea ce iubirea mea
n-a putut face vreodată.

4 comentarii: