Când aştepătările se cuibăresc în vitralii,
torn privirile
să te mângâie aşa cum
soarele atinge aure de sfinţi:
să nu mă-ntrebi cine sunt;
prinde lumina într-o sclipire
şi mărturiseşte-i adevăruri
cioplite-n stihuri
de care formele sunt străine.
Sub ploaia ta de cuvinte,
voi răsări bucurându-mă
că te-am atins
fără să-ţi ucid asfinţitul.
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu