Elena, am pornit de la o zi...
Mai scriu şi nu ştiu cărui anotimp
să-i cer o moarte
când nici destinul meu nu are timp
şi limbile-s legate de o noapte ;
când născocesc tăceri
din zbor de fluturi singuratici
şi-mi las pe drumul tău
cu nepăsare paşi apatici.
Mai scriu.
Nu-mi pot lăsa în umbră călimara,
iar din cuvinte-i făuresc
în rondul zilei scara
pe care s-o cobor mereu în taină,
când amurgul
mă înfioară şi-mi strecoară-ncet
în minte
iubirea mea pentru poet.
Mai scriu
şi chiar de neagră-mi este primăvara,
pun muguri să colinde
cu suflet depărtarea
să uit de mine şi de îngenucherea
gândului în iarnă
când pun uitarea peste sufletu-mi
să cearnă.
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
"Îți scriu pe globul de lacrimi. Te strig.
RăspundețiȘtergereSperanței îi plătesc ultimul rest
din contul risipitului câștig,
prințesa mea pierdută în Sud-Est.
Îți scriu. Și mă mai mint că te visez
de mine mai aproape ca oricând.
La miza disperărilor trișez
dorindu-te perechea mea plângând."
(S. Ștefănescu)
Anna mea, fără negru! Scrisul colorează-n curcubeu zilele. Tu știi...