Nelinişti

Să bei tot cerul, chiar n-o să-ţi ajungă
Albastru miozot să-mi torni în poală,
Când sufli greu, furtuna-ţi mă alungă,
Încât sub palma ta devin o coală.

Pe trunchiul ei se-aştern săruturi-umbre
Ca păsările ce se pierd în zare,
Când ţipă scurt, în episoade sumbre,
Ducându-şi morţile pe val de mare.

Un rest de zbor şi-o aripă-n mătase
Mai curmă glasul ostenit de vânturi,
Îmi ogoieşte sensuri prea nervoase
Zidindu-le-n arome de pământuri.

Şi nu ştiu dacă fericirea doarme
Ori poate-i aţipită-n campanule,
Când văl de neguri izbutesc să sfarme
Iubirile cu droguri în venule.