Din neputinţă strigă-o ploaie
Când primăverile nu vin,
Când vânturile se înfoaie
Şi-n creştet pun amar suspin.
Prin dale apa se strecoară,
Pământul este obosit,
Aşteaptă glasul de cucoară
În zări albastre irosit.
În tăinuita dimineaţă
Ce va sosi la tine-n prag
Să risipeşti prin lume ceaţă,
Iar ploile dintr-un şirag
Să le opreşti la tine-n casă,
În ochii de icoane vii,
S-aprinzi o candelă pe masă
Şi ruga mea s-o reînvii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu