duminică, 31 octombrie 2010

Aşa cum sunt...



foto Black swan Anna Vinogradova



Eu nu-ţi mai sunt
în embargo mi-e glasul,
neauzit printre uluci
o pată din alai de ploi
îşi plimbă pasul
te-ncoronează
cu năluci.

Pe la amiază mă gătii
cuminte
să-ţi las răvaş pe noptieră
dar mă oprise-un gând fierbinte
varsat-am o cafea
‘n corsetieră.

Să mă dezbrac de sensuri
şi nerosturi
ce farmec ar avea fiinţa mea
mai bine ţine tu
atâtea posturi
şi roagă-te
de vrei să mai primeşti ceva.

Iar de păcatul de-a privi dulceaţa
te-o ispiti
cum a făcut mereu
din ochi să ţi se cureţe albeaţa
să mă priveşti aşa cum sunt
chiar eu.

Un comentariu: