Cândva am cântat
într-o toamnă nebună
mi-era soare blând
prins în cunună
şi palmele reci de-atâta uimire
era ora mea-
ora mea de iubire.
'Nvăţam să păşesc
într-o lume de gânduri
voiam să-ţi mai cânt
printre pagini şi rânduri
mătase-mi puneam
în atâtea cuvinte
să pot înveli
cu drag dor fierbinte.
Azi număr cireşe
şi jocuri subtile
mai vreau doar să-mi pese
de tine, copile,
de cât ai crescut,
de tâmpla-ţi căruntă,
de "hoaţa de fluturi"
din ziua măruntă.
Dar sunt prea departe
mai pot doar să scutur
sărutul meu ud
peste chip,
să mă bucur
că-n arborii vieţii
aprinzi o făclie
să-i dai dimineţii
din nou bucurie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu