Sunt steaua visului tău,
călător ostenit
printr-o lume de îngeri,
mirare în fapte,
un dor
şi-un cânt petrecut printre plângeri.
Pe boltă-mi duc mersul,
ridic sau cobor
lumina din fapte cu miros de crin
nu-mi pasă de neguri,
de vânt surzitor,
eu Cerului doar mă închin.
Pe-altarul de veghe
suspin deseori,
mi-s arse durerile-n van,
din cioburi m-adun,
în colţuri răsfrâng
lucirea pe-al nopţii divan.
Sunt steaua ce stinge
un foc dimineaţa
când soarele te încălzeşte,
cu gura-i de raze
ţi-alungă-n gol ceaţa,
te mângâie blând şi iubeşte.
Şi dacă-ntr-o zi,
din vechiul altar,
spre mine de vrei vei trimite
o carte cu gânduri
păstrate-n sertar
şi scrise de tine, iubite,
din steaua ce-am fost
pe cerul tău plin
un fum va rămâne etern,
o urmă de drum
din pasul divin
scăparea mea de infern...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu