duminică, 31 octombrie 2010
Tu ştii
sursa foto Photodom.com
Eu te-am chemat
în fiecare seară
întârziat
şi-nfrigurat de gânduri
tu n-ai sosit
îmi răsăreau în poală
stropi de lacrimi
printre rânduri
scrisesem zodii de mirare
în dreptul anului
cu iz de toamnă nudă
iar versul tău
cu semne de-ntrebare
mă răscolea
eu mă-nclinam a trudă
fără să ştiu
că-n freamătul de frunze
cu linii prinse-n schiţe de cărbune
zăcea o-mbrăţişare
cu degete difuze
voind al toamnei gând
ca să răzbune.
Tu ştii când strig
şi-n cântecul de ploaie
despuiată
răsfir un cântec
printre norii de granit
poate-ai s-auzi
ca altădată.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ana,
RăspundețiȘtergereEste un concurs de poezie.Poți citi la Ottilia Ardeleanu!