Când nu mi-e toamnă,
ascult păsările
şi mă gândesc în fiecare clipă
cum strigă atunci când pleacă
în pribegie
lăsăndu-şi casele;
parcă mă aud pe mine
dezrădăcinată
dintr-o dragoste
ce m-a crescut cu lumină,
de am devenit aşa încăpătoare
în suflet!
Când nu mi-e toamnă,
îmi pregătesc drumul
să-mi pară mai uşoară plecarea
şi văd în despărţire
doar un itinerar
acoperit cu poeme
scrise de tine
sub semnul unei zodii de foc.
Iar când rugina mă acoperă,
desfrunzesc timpul
mi-alung visurile
şi străbat mii de căi
pentru-a mă pierde în lumea
departe de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu