În larg
dorul tău sună a strigăt
e precum ţipătul pescăruşilor
însinguraţi şi mereu în căutare
duci marea în ochii mei
şi vântul în privire
când poposeşti pe catargul
unei corăbii
poate-i mai bine să sorbi
din albul pânzelor ei,
eu nu sunt decât stânca
în care valul se loveşte
de fiecare dată
când apele se învolburează
poate prea mult,
poate prea aprig
în larg
ceaţa se aşterne
şi-atunci pescăruşul caută
din nou o corabie
pe-ale cărei pânze
să scrie din nou
cuvântul iubire
departe,
stânca aude doar strigătul lui
şi pe val ea-şi aşterne muţenia...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu