duminică, 3 octombrie 2010

Poveşti cu zbor


sursa foto: fotocommunity

Pleoape;

o pânză de piele întinsă pe-o mare
fără scoici,
fără valuri,
doar cu sfere de lumină
spărgându-se de fiecare zid
când mă lovesc de un om!

Mă-ntreb eu oare ce sunt?
Şi-n marea cui mă scufund
ca să caut
nisipul?

Încă mă dor unghiile privirii
scormonind în lumina de dincolo!
Încă-mi trosnesc oasele
în pământul neputinţei oarbe
şi niciun ochi n-o va face
să-şi diminueze puterea.

Iar dacă nimicul mi se strecoară
printre gene,
e semn că trecerile sunt atât de omeneşti,
încât niciodată n-o să-mi pot revendica
decât zborul privirii
prin lumea-n care-am fost!

5 comentarii:

  1. Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro

    RăspundețiȘtergere
  2. "ma dor unghiile privirii scormonind in lumina de dincolo" - frumoasa constructie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Când eram copii
    aveam joaca -
    marea noastră
    iubire!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sorina, ador să umblu după lumină!

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim,
    când eram copii, număram cireşele
    perechi să le găsim în palmele aburinde
    de-atâta fugă,
    apoi zâmbeam tâmp
    când te descopeream
    în jocul nostru de-a v-aţi ascunselea
    printre firele de cucută;
    acum perele sunt la fel de zemoase,
    merele au arome
    şi iubirea noastră mai caută
    rădăcini în gânduri de toamnă!

    RăspundețiȘtergere