Poveşti cu zbor

sursa foto: fotocommunity

Pleoape;

o pânză de piele întinsă pe-o mare
fără scoici,
fără valuri,
doar cu sfere de lumină
spărgându-se de fiecare zid
când mă lovesc de un om!

Mă-ntreb eu oare ce sunt?
Şi-n marea cui mă scufund
ca să caut
nisipul?

Încă mă dor unghiile privirii
scormonind în lumina de dincolo!
Încă-mi trosnesc oasele
în pământul neputinţei oarbe
şi niciun ochi n-o va face
să-şi diminueze puterea.

Iar dacă nimicul mi se strecoară
printre gene,
e semn că trecerile sunt atât de omeneşti,
încât niciodată n-o să-mi pot revendica
decât zborul privirii
prin lumea-n care-am fost!