Mozaic de toamnă

foto preluare fotocommunity

Se scurg din năpastă
aceleaşi blesteme
poeme cu stihuri
prea grele de lut
se scurg în iubire
şi n-am a mă teme
mă-ntreb de ce oare
eu nu te-am ştiut!

Mă-ntreb de ce brume
turnate în rame
de frunze uscate
mă ştiu timpuriu
te caut adesea
în rime banale,
tu spui că mi-e toamnă
eu simt că-i târziu!

Sting flăcări albastre
în vârfuri de arbori
şi stele mai număr
când nopţile plâng,
căderile mele
zidesc în neştire
poeme curate
în care mă frâng!

Iar dincolo zarea
se umple de zbucium
furtunile tâmpe
se uită cruciş
în sufletu-mi singur
şuvoaie se-afundă
îmi taie suflarea
mă-nfruntă pieptiş.

Duc strigăte surde
în cumpeni de viaţă
îmi simt înserarea
pe-un cer sângeriu,
îţi scutur uitarea,
te caut în astre,
piveşti depărtarea
şi-n mine-i pustiu.