miercuri, 27 octombrie 2010

Amfiteatru



Nu mai suntem de multă vreme doi,
S-au scuturat în toamna verde nucii
Înveşmantaţi în haine lungi de foi,
Aleargă prin vâltoare ca năucii.

Mă doare seva scursă în pământ,
Iar rădăcinile-mi au fire-amare,
Otrava stă în trupul de cuvânt
Presară moarte-albastră pe cărare.

Nu căuta în steaua mea luciri
I-s colţurile sfărâmate-n patru
Sunt puncte cardinale, năluciri
Din ele construiesc un amfiteatru.

4 comentarii:

  1. azi esti nostalgica. si-ti sade bine. e liniste dincolo de ceturi...

    o seara frumoasa sa ai si o noapte linistita!

    RăspundețiȘtergere
  2. ...frunzare arse năruind destine,
    și doi-ul sacru-i azi o umbră doar,
    cuvintele care-ncepeau cu tine
    au asfințit și-au sufletul amar,
    oprește timpul,pentr-o zi măcar!

    RăspundețiȘtergere
  3. ceţuri lungi purtate de vânt, Sorina!

    RăspundețiȘtergere
  4. Elena mea,

    prin frunzare-am rătăcit
    dorul meu cel aiurit
    tot îl caut printre brume
    eu îl strig, el nu răspunde...

    RăspundețiȘtergere