sursa foto. photodom.com
Ştiu un om
care nu mă poate privi
în ochi atunci când plâng
i se pare că-s prea plină de ploaie
şi uită
că-n toamne
copacii îşi strâng seve
pentru primăveri viitoare.
Ştiu un om care,
oricât de departe m-aş găsi,
mă face să trăiesc
ca o frunză
cu amintirea uni anotimp ruginit
şi speranţa altuia plin de muguri.
Tocmai de aceea
mă rotesc neîncetat
lăsându-mi cântecul
pe zarea lui de suflet!
Iar eu stiu un om care stie sa faca din orice zi un poem. TU.
RăspundețiȘtergereO zi frumoasa, Anna!
la marginea unei picături
RăspundețiȘtergerede ploaie
soarele nu răsare
niciodată
doar curcubeul
pană marginea pleacă
departe
şi uită
lângă suflet
toate culorile
Sorina, cuvintele tale mă mângâie!
RăspundețiȘtergereAnonim
RăspundețiȘtergeremi s-a ofilit curcubeul în palme...
”Tocmai de aceea
RăspundețiȘtergeremă rotesc neîncetat
lăsându-mi cântecul
pe zarea lui de suflet!”
Tocmai ți-ai arătat
sufletul, în toată frumusețea lui!
Gina, el este amprenta mea zilnică!
RăspundețiȘtergeremulţumesc de citire!
anna