Aiurea

Oricât de liberă mi-ai spune că sunt,
n-aş putea să zbor prea departe;

mă trecuse fiorul unui foc
păşind prin aorte
când sângele meu devenise
otrava unui anotimp fără fnal

risipită în arderi fără rost,
îmi caut odihna;

să nu ciupeşti corzile viorii
vreau să plâng,
iar ploaia să-şi piardă-n toamna asta
sensul,
în fond mugurii nu se mai deschid
şi florile nu mai au glas,
doar iubirea mea
va-nflori într-o iarnă
când vei număra zilele în care ne-am fost