ANNA RAIN
Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/
urcau muntele de gheaţă/
m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele
îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp;
de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/
să ne fim ploaie şi soare/
pe veşnicie...
Ascunsă într-o fantă, pulsând cu inima ta plină de roşu, iubind, mă trec în fluturi: să mor în fiecare zi câte puţin pentru-a putea sări întâmplător de fiece suspin pe care-l port cu mine, iubite, mi-e timpul prea hain!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu