joi, 23 septembrie 2010

Mai ştii cine sunt?




Eu ţi-am fost scânteie
pe al vieţii cer,
unica femeie,
cheie de mister
deschizând lăcate
aruncate-n flori,
când prindeai păcate
chiar de subsuori.

Eu ţi-am fost o boare
în clipirea toamnei,
izul de răcoare
din privirea doamnei
rătăcită-n mersul
unui gând fugar,
primenindu-şi versu-n
râsul ei ştrengar.

Acum în ninsoarea
frunzei de rugină,
sunt iarăşi candoarea
zilei cu lumină,
mă iubeşte ritmul,
vântul, răsăritul,
mă iubeşte viaţa
chiar şi asfinţitul.

Pun în cheie semne,
treceri muritoare
mă mai ştii iubite,
îţi mai sunt eu oare
steaua dimineţii,
visul răscolit
ultima negare
timpul viscolit?

3 comentarii:

  1. ”Pun în cheie semne,
    treceri muritoare
    mă mai ştii iubite,
    îţi mai sunt eu oare
    steaua dimineţii,
    visul răscolit
    ultima negare
    timpul viscolit?”

    Minunat!!
    Cred că asta facem toată viața- ne întrebăm...
    O zi frumoasă, magiciano!

    RăspundețiȘtergere
  2. Anna, mie-mi place mult strofa a doua, in special primele patru versuri. E multa gingasie: "boare", "iz" si, la fel, efemer in "clipirea toamnei". Foarte delicat.
    Frumoasa creatie!

    RăspundețiȘtergere