Se sparge-n treceri
mersul meu
şi cioburi spintecă lumina
încodeind tăceri
ce-mi poartă vina
de-a rătăci prin calea ta,
străine!
Nici florile nu au palme caline
sunt oţelite
precum viaţa din sertare
pe care-o ascuţim
în uragan nebun
din ce în ce mai tare,
ca să trăim;
din câte stele să te pot cunoaşte
şi-n câte ceruri
caii-nţelepciunii mei vor paşte
iarba cu gust de rouă
când, fără-a suspina,
azi ochii mei doar plouă?
se sparge-n treceri
mersul meu, străine...
iti ador blog si modul de exprimare
RăspundețiȘtergeremulţumesc! e greu uneori să-mi dau seama cine citeşte şi care sunt impresiile pe care le las...ştiu că ceea ce scriu e dăruit din tot sufletul meu plin de viaţă adevărată! anna
RăspundețiȘtergereEști un suflet plin!!
RăspundețiȘtergere”din câte stele să te pot cunoaşte
şi-n câte ceruri
caii-nţelepciunii mei vor paşte
iarba cu gust de rouă
când, fără-a suspina,
azi ochii mei doar plouă?”