Lut,
sămânţă de-nceputuri,
ochi de stea
deschis cuminte,
soarelui să îi zâmbească
şi luminii lui fierbinte.
Tu,
un om cu ochi de vise
răsuceşti a nopţii care
în fuioare despletite,
îmi laşi porţile deschise
şi mă rogi,
în abjurare,
să nu fac asemeni ţie
când torci clipele, iubite!
Azi eternitatea doare,
stelele au praf de puşcă
rispit în arme stranii
pregătite să atace,
astăzi toamna e candoare
chiar menită să împace
spiritele nopţii tale
obosite şi flămânde
risipind în mers spre vale
lacrimi mute, dar arzânde.
Din tapiserii-rugină
să-mi descoşi un fir de aur
să-mi ţeşi lacrimile-n plaur
ca să pot pluti când vine
altă noapte peste mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu