nu poate fi ceea ce n-a fost niciodată-
ochi în inima unui copac
fluture turmentat de frumuseţea florii
degustate blând
din spuma unei primăveri trecătoare
el se leapădă mereu
învelişul femeii îi este depărtarea -
zarea în care mor luceferii
când păsările
umblă desculţe prin albastrul de tăceri
şi doare
ca un semn de pedeapsă
lăsat în pielea ei cuminte
ca o zăpadă căzută prea târziu
mult prea târziu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu