din uşa cochiliei
dimineaţa asta îmi pare un gulliver
bun şi îngăduitor
mă scutur de coşmaruri
prinse-n hârtia nopţii,
foşnesc şi acum
prin labirinturi
căutând ieşirea
mi-ar fi plăcut să mă desprind
albă
ca ziua în care mansarda s-a umplut de fluturi -
semne de pace strivită de ferestre închise
alunecasem argintiu –
fluviu sub mâna care împărţea fumul
ţigările tale pe sfârşite
doar una, una mai spuneai
ştiind că-n ceaţa aceea aveai să mă cauţi -
lumină prinsă într-o literă arcuită...
încă mai citeşti, iubitule,
ultimul rând nu e desprins din mine
...mi-a plăcut!
RăspundețiȘtergere