Din prea târziu...

Să-ţi fur din noapte poate fi osânda -
Un timp nepetrecut sub jar de stele,
Când îţi scriai în versul alb izbânda
Rostită-apoi în gândurile mele.

Să-ţi iau din glas vocala ne-ncepută
Ar fi-nsemnat să mut în gol pământul,
Să pot opri secunda absolută
Şi-n meteori să îmi răsfir argintul.

Sunt prea măruntă să alerg prin aer -
O umbră-n valul vremii ce ne doare,
Cu limbi de ceasuri veşnic mă încaier
Când pas fragil de ploaie-n ceruri moare.

Un ţipăt de-aş putea din mine-aduce
Să-ţi faci din el un cântec azi, iubite...
E prea tîrziu... şi-n lemnul de pe cruce
Stau doar cuvinte simple şi-mpietrite.