privighetoarea mea
îşi lăsase pieptul pe mal
suflau peste nisipuri
toate sunetele -
aur mărunt ascuns în inel
să se lege prin cununie
tăcerile noastre
abrupte
unde albastrul nu mai e albastru
şi adevărul e ca o pleoapă
închisă peste un ochi bolnav
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu