vei posti pentru fiecare miercuri
în care iubirea noastră
se odihnea în mansardă,
cu siguranţă
fluviul îţi va potoli foamea
de mine -
sunt doar o apă
în calea corăbiilor tale, iubitule,
val amânat peste pământul
care strigă
(se aud cântece de sirene
împletind frica noastră de singurătate
cu dragostea)
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu